Formula de bază a operelor
Majoritatea operelor Agathei Christie sunt focalizate pe descoperirea autorului unei crime,
mediul social fiind acela al clasei de mijloc sau bogate engleze. De obicei un detectiv se
ocupă de identificarea criminalului, acesta fie intrând în contact din întâmplare cu mediul
crimei, fie fiind chemat de o persoană implicată într-un fel sau altul în acțiune. În general,
detectivul interoghează suspecții principali, analizează locul crimei și indică fiecare indiciu,
astfel încât cititorul să aibă șansa să rezolve el însuși enigma. Spre finalul operei, de multe
ori unul dintre suspecți este omorât, de multe ori deoarece a descoperit din întâmplare
criminalul și este astfel redus la tăcere. În unele romane, ca de exemplu “ Moartea vine ca
un sfârșit ”, au loc chiar mai multe crime. În scena finală, detectivul organizează o întâlnire
a tuturor suspecților și denunță făptașul treptat, odată cu numeroase alte secrete uneori
fără legătură cu crima. Crimele sunt de obicei foarte ingenioase, implicând de multe ori și
numeroase aspecte menite să distragă atenția de la criminal.